Vara înseamnă soare, mare și multe clipe petrecute afară. Pe măsură ce vremea devine din ce în ce mai caldă, pielea poate suferi din cauza porilor blocați și a soarelui arzător. De aceea, în timpul sezonului cald, trebuie să schimbi rutina de îngrijirea pielii pentru a o proteja împotriva efectelor adverse ale căldurii și umidității. Temperaturile excesive și expunerea necontrolată la soare pot face pielea să se subțieze și să devină mai sensibilă. Iată câteva tips&tricks care să te ajute să îți păstrezi pielea frumoasă și sănătoasă:
- Aplică SPF
Regula numărul 1 privind îngrijirea pielii vara este aplicarea de SPF deoarece acesta hidratează pielea și o protejează împotriva razelor dăunătoare UVA și UVB. Nu uita că nu doar pielea corpului are nevoie de factor de protecție solar, ci și tenul tău.
- Menține-ți organismul hidratat
Apa și alimentele cu un conținut mare de apă sunt perfecte pentru zilele toride de vară deoarece împiedică deshidratarea, care poate face pielea să se simtă ternă și uscată. De asemenea, în zilele de vară, alcoolul este de evitat.
- Un duș rece
Apa rece ajută la calmarea pielii prin reducerea senzației de mâncărime și arsură și ajută la estomparea porilor și împrospătarea pielii fără a o priva de uleiurile sale naturale. După expunerea la soare folosește un gel de duș calmant ce protejează bronzul și lasă pielea hidratată și catifelată.
- Nu uita de îngrijirea buzelor
Nu doar tenul și pielea pot suferi din cauza căldurii excesive, ci și buzele tale. Acestea sunt la fel de vulnerabile și trebuie hidratate constant. Folosește un balsam pentru buze ce le hidratează, calmează și care are și rol de protecție.
- Alege o cremă cu textură fină pentru îngrijirea corpului vara
Formulele de loțiuni grase și cremoase care intră greu în piele se pot simți incomod în zilele călduroase. Încearcă creme și loțiuni cu o absorbție rapidă ce face pielea să se simtă fină și împrospătată.
- Calmează pielea
Uneori, statul sub razele soarelui foarte mult poate face pielea să arate roșie și iritată. Aloe Vera este cunoscută pentru proprietățile sale anti-inflamatoare, ce poate calma arsurile solare. De aceea, recomandăm un balsam after sun pe baza de aloe vera sau pur și simplu poți stoarce sucul de la Aloe Vera și îl poți transforma în cuburi de gheață prin introducere la congelator. Astfel că, de fiecare dată când simți nevoia, poți calma pielea arsă sau iritată prin aplicarea pe piele a unui cub de gheață cu Aloe Vera.