Starea noastră de bine și energia de care dispunem zi de zi este influențată major de alimentația noastră. Așadar cu cât suntem mai atenți și facem alegeri sănătoase de alimente și stil de viață cu atât energia noastră o sa fie mai mare.
Alimentația poate stimula buna dispoziție în două moduri. În primul rand, oferă organismului mai multe elemente nutritive cheie, care joacă un rol vital în sănătatea creierului, reduce riscul de depresie și îmbunătățind calitatea somnului. În al doilea rand, combinațiile de vitamine, minerale și antioxidanți produc energie și cresc capacitatea de a gestiona buna funcționare a organismului, pornind de la nivelul celular.
De asemenea, consumul de alimente care conţin triptofan (seminţe de dovleac, fasole, soia, linte, ton) pot duce la creşterea nivelului de serotonină din creier. Aceste alimente trebuie însă combinate cu carbohidraţi, deoarece aceştia contribuie la transformarea triptofanului în serotonină.
Somonul
Persoanele care mănâncă 2 -3 porţii de alimente bogate în acizi esenţiali graşi Omega 3 (somon, ton, macrou, sardine, hering) au şi printre cele mai joase rate de depresie din lume. Peştele conţine folaţi şi vitamina B12, asociaţi cu reducerea simptomelor depresiei. Somonul este o sursă bogată de vitamina D, care poate fi de ajutor în combaterea tulburărilor afective sezoniere. Dacă nu îţi place somonul poţi opta pentru suplimente precum uleiurile de peşte cu un procent ridicat de acizi graşi omega 3 sau un complex de vitamine B.
Fructe de pădure
Fructele de pădure, în special afinele şi murele – sunt bogate în antocianine şi flavonoli, care menţin sănătatea creierului. Se recomandă consumul unui căni de fructe de pădure de câteva ori pe săptămână. Fructele de pădure sunt esenţiale pentru a face faţă perioadelor stresante, când te simţi copleşit de griji şi responsabilităţi.
Curmale
Curmalele sunt un alt înlocuitor foarte bun al zahărului. Au un gust foarte dulce, sunt bogate în fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, fiind o alegere mai mult decat sanatoasa pentru a potoli pofta de dulce. În plus, te ajuta sa-ti mentii energia și buna dispoziție.
Legume cu frunze verzi
Din dieta este esențial sa ai o porţie sau două de spanac, kale, salată verde, năsturel, andive sau pătrunjel. Legumele cu frunze verzi sunt considerate a avea cea mai mare concentraţie de vitamine, minerale, fibre şi alte elemente esenţiale funcţionarii optime a organismului uman. Pe lângă aceste beneficii, sunt bogate în acid folic, iar un nivel scăzut de acid folic este asociat cu depresia.
Alimente bogate în vitamina D
Mai ales persoanelor care suferă de depresie şi de tulburări afective sezoniere, le este recomandat să-şi suplimenteze cantitatea de vitamina D. Alimentele cele mai bogate în vitamina D sunt peştele gras, cerealele integrale, ouăle şi produsele lactate şi spanacul.
Scoicile
Scoicile sunt cea mai bună sursă de vitamina B12.Chiar dacă nu ai un deficit, este important să consumi alimente bogate în vitamina B ca să-ţi îmbunătăţeşti starea de spirit. Vitaminele B sunt necesare pentru producţia unei clase de neurotransmiţători care influenţează comportamentul. Vitaminele B sunt considerate cele mai bune vitamine anti-stres.
Așadar, nu uita niciodată că mereu starea ta de bine va proveni în primul rând din alimentație și sperăm să introduci măcar unul dintre alimente în rutina ta.